Vizita noului Secretar Economic al Ambasadei S.U.A în România, dna. Megan Bishop la OSIM

În data de 30 Iulie 2021, doamna Megan Bishop, noul Secretar Economic al Ambasadei S.U.A. în România, a efectuat o vizită de lucru la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.

În cadrul acestei întâlniri s-au purtat discuții pe baza Raportului “Special 301”, rezultat în urma analizei anuale privind stadiul protecției și aplicării proprietății intelectuale companiilor americane din întreaga lume. România a făcut progrese semnificative în ceea ce privește obiectivele vizate.

Pe agenda vizitei au fost incluse și tematici legate de Strategia Națională pentru Proprietate Industrială, prioritățile strategice și provocările din domeniul proprietății industriale, atât în ceea ce privește acordarea titlurilor de protecție, cât și în ceea ce privește respectarea drepturilor de proprietate industrială.

De asemenea, domnul Director General al OSIM, Marian – Cătălin Burcescu, a prezentat câteva dintre obiectivele ce urmăresc îmbunătățirea și eficientizarea activității Oficiului, printre care amintim : implementarea unor sisteme cyber-security, realizarea plăților taxelor online, o nouă pagină de internet și o aplicație mobilă care va include și un muzeu virtual al mărcilor și brevetelor.

Doamna Secretar Megan Bishop, ne-a asigurat că, S.U.A va oferi tot suportul în susținerea viitoarelor proiecte și salută inițiativele și acțiunile Guvernului Român privind proprietatea intelectuală și aplicarea legilor în domeniu.

megan bishop 1
megan bishop 1
megan bishop 1
Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal de către OSIM

Toate datele cu caracter personal colectate de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) sunt prelucrate în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date (Regulamentul general privind protecţia datelor).

Ca principiu general, OSIM prelucrează numai date cu caracter personal pentru îndeplinirea sarcinilor pe care le desfășoară în interesul public, în vederea asigurării protecţiei proprietăţii industriale, conform art. 1, alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 573 din 7 septembrie 1998 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, cu modificările si completările ulterioare.

Toate operațiunile de prelucrare a datelor cu caracter personal sunt notificate în mod corespunzător Responsabilului cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal din OSIM.

Informațiile colectate vor fi, prelucrate și/sau accesate numai de membrii personalului OSIM sau de persoanele autorizate responsabile de operațiunile de prelucrare corespunzătoare.
Publicul va putea accesa aceste date prin intermediul instrumentelor și platformelor online ale OSIM și, de asemenea, prin descărcarea informațiilor, în ambele cazuri, numai în scopul de a oferi terților și autorităților publice informațiile necesare pentru a le permite să își exercite drepturile de proprietate industrială dobândite.

Persoanele fizice ale căror date cu caracter personal au fost prelucrate de către OSIM pot, în orice moment, în cazul în care consideră că nu le-au fost respectate drepturile fundamentale la viaţă privată și la protecţia datelor personale, sa se adreseze responsabilului cu protecția datelor din OSIM (RPDCP@osim.ro) sau Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, și, după caz instanțelor de judecată.

Totodată, aceste persoane au dreptul de a acces (conform art. 15 din Regulamentul general privind protecţia datelor) și de a solicita (conform art. 16 din același regulament) rectificarea datelelor cu caracter personal inexacte care le privesc, prin trimiterea unei cereri scrise la OSIM la adresa de email mai sus menționată.