Raport anual 2012

Raport anual 2012

Cuvânt înainte

Efectuarea bilanţului de sfârşit de an a devenit, de-a lungul vremii, o îndeletnicire obligatorie a oricărei comunităţi umane. Reinventarierea succeselor şi insucceselor realizate de-a lungul ultimelor douăsprezece luni, reîmprospătarea din memoria colectivă a evenimentelor mai mult sau mai puţin plăcute, contabilizarea plusurilor şi minusurilor tangibile şi intangibile reprezintă astăzi, pentru orice instituţie, deopotrivă o sarcină legală şi morală.

În acest context Raportul Anual 2012 al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci doreşte să fie o oglindă fidelă a activităţilor primordiale ale unei instituţii de specialitate a Guvernului României, o prezentare succintă a celor mai importante realizări ale unei unităţi de elită a administraţiei publice centrale a ţării noastre.

Răsfoind acest Raport Anual, studiind prezentările de activitate din capitolele alăturate, tabelele şi diagramele, cititorul curios va descoperi foarte repede miezul acestui raport: perseverenţa. Faptul că, în ciuda influenţei nefaste a crizei economice mondiale, manifestată prin reducerea, mai mult sau mai puţin semnificativă, a cererilor de titlu de protecţie, în ciuda diminuării semnificative a resurselor umane şi a blocării procesului de reîntinerire a corpului de examinatori (sperăm, temporare), Oficiul nostru s-a achitat, şi în cursul anului precedent, cu cinste şi onoare de principala sarcină: de a fi depozitarul cererilor de titlu de protecţie şi de a elabora în numele statului – bineînţeles, după o examinare minuţioasă – titlurile de protecţie pentru domeniul proprietăţii industriale (brevete de invenţii, modele de utilitate, mărci şi indicaţii geografice, desene şi modele).

În cursul anului 2012, Oficiul nostru a acordat o atenţie deosebită şi activităţii de promovare a conştientizării importanţei protecţiei creaţiilor tehnice atât în mediul academic, cât şi în cel antreprenorial. Fiind prezenţi la zeci de expoziţii şi seminarii, organizând cursuri şi întâlniri pe tot cuprinsul României, specialiştii instituţiei noastre şi-au dat toată silinţa pentru educarea mentalităţii comunitare.

Şi nu am vorbit încă de contextul internaţional: de la relaţiile deja tradiţional-excepţionale cu oficiul-soră din Republica Moldova, trecând prin discuţiile premergătoare negocierilor oficiale având ca scop crearea unei noi autorităţi PCT central-est-europene, denumit Institutul Dunărean de Brevete, sau prin organizarea cu succes şi în acest an a Seminarului interregional OMPI de la Sibiu, şi terminând cu participarea specialiştilor noştri la elaborarea şi implementarea programelor gestionate de către Oficiul European de Brevete (OEB) şi de Oficiul de Armonizare a Pieţei Interne (OHIM).

Da, toate aceste activităţi au fost realizate în cursul anului 2012.

Oglinda lor o găsiţi în acest Raport.

Vezi documentul

VARGA Gábor,
Director General

Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal de către OSIM

Toate datele cu caracter personal colectate de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) sunt prelucrate în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date (Regulamentul general privind protecţia datelor).

Ca principiu general, OSIM prelucrează numai date cu caracter personal pentru îndeplinirea sarcinilor pe care le desfășoară în interesul public, în vederea asigurării protecţiei proprietăţii industriale, conform art. 1, alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 573 din 7 septembrie 1998 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, cu modificările si completările ulterioare.

Toate operațiunile de prelucrare a datelor cu caracter personal sunt notificate în mod corespunzător Responsabilului cu Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal din OSIM.

Informațiile colectate vor fi, prelucrate și/sau accesate numai de membrii personalului OSIM sau de persoanele autorizate responsabile de operațiunile de prelucrare corespunzătoare.
Publicul va putea accesa aceste date prin intermediul instrumentelor și platformelor online ale OSIM și, de asemenea, prin descărcarea informațiilor, în ambele cazuri, numai în scopul de a oferi terților și autorităților publice informațiile necesare pentru a le permite să își exercite drepturile de proprietate industrială dobândite.

Persoanele fizice ale căror date cu caracter personal au fost prelucrate de către OSIM pot, în orice moment, în cazul în care consideră că nu le-au fost respectate drepturile fundamentale la viaţă privată și la protecţia datelor personale, sa se adreseze responsabilului cu protecția datelor din OSIM (RPDCP@osim.ro) sau Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, și, după caz instanțelor de judecată.

Totodată, aceste persoane au dreptul de a acces (conform art. 15 din Regulamentul general privind protecţia datelor) și de a solicita (conform art. 16 din același regulament) rectificarea datelelor cu caracter personal inexacte care le privesc, prin trimiterea unei cereri scrise la OSIM la adresa de email mai sus menționată.