Despre Osim
Contact
Servicii
Publicatii
Baze de date
Cautare
Versiunea
Home   
Eveminente, Seminarii, Simpozioane - 2014

 
 
 

În data de 21.11.2014 s-a desfăşurat, la sediul OSIM, Seminarul "Opposition" Bucureşti - ultimul seminar din cadrul programului special de seminarii cu subiectul "Viaţa unui brevet European", organizat de EPI

Lucrările seminarului au fost deschise de domnul Alexandru Ioan Andrei, Director General al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci.
"Invenţiile mereu în actualitate" - Simpozion organizat joi, 20 noiembrie 2014, de Camera Naţională a Consilierilor în Proprietate Industrială.
În perioada 29 iulie - 02 august, Braşovul este gazda celui de-al 41-lea simpozion al "Comitetului Internaţional pentru istoria tehnologiei - ICOHTEC". Una dintre cele mai incitante teme ce vor fi abordate este: Transferul de tehnologie Est-Vest în timpul "războiului rece"; Canale şi politici.
Biroul de presă OSIM
    25 iulie 2014
Invenţia premiată de OSIM la Salonul de inventică de la IAŞI.
Florin Popa
Purtător de cuvânt
    17 iulie 2014
Purtătorul de cuvânt al Gărzii de coastă anunţă confiscarea unor produse posibil a fi contrafăcute.
Florin Popa
Purtător de cuvânt
    16 iulie 2014
Recent adoptata "Lege privind invenţiile de serviciu" provoacă reacţii pozitive în mediul de afaceri.
Florin Popa
Purtător de cuvânt
    16 iulie 2014
Abordarea serioasă a proprietăţii intelectuale în România face ca ţara noastră să fie pe un onorant loc 4, în Europa, în ceea ce priveşte contribuţia Proprietčţii Intelectuale la Produsul Intern Brut (PIB).
Florin Popa
Purtător de cuvânt
    7 iulie 2014
A fost prelungit, pentru încă cinci ani, mandatul de preşedinte al Oficiului pentru Armonizare în Piaţa Internă - OHIM (Oficiul Mărcii Comunitare şi Designului Comunitar) al domnului Antonio CAMPINOS. Noul mandat va începe la 1 octombrie 2015.
Florin Popa
Purtător de cuvânt
    30 iunie 2014
Legea nr. 83/2014 cu titlul Legea invenţiilor de serviciu a fost adoptată de Parlamentul României în data de 24.06.2014 şi publicată în cadrul Secţiunii I a Monitorului Oficial al României nr. 471 din 26 iunie 2014
Florin Popa
Purtător de cuvânt
    30 iunie 2014
IMPORTANT:
OHIM organizează marţi 01 iulie, între orele 14.30-15.00 ora României, un webinar interesant de o jumatate de oră cu tema "eSearch plus, mai mult de 10 căi pentru a vă îmbunătăţi cercetările documentare"
Florin Popa
Purtător de cuvânt
    27 iunie 2014
Mandatul Preşedintelui Oficiului European de Brevete, domnul Benoit BATISTELLI, a fost prelungit cu încă 3 ani. Consiliul de administraţie compus din reprezentanţii oficiilor naţionale ale celor 38 state membre au aprobat continuarea celor cinci componente ale strategiei adoptate în 2011: IT, Cooperare, resurse umane, calitate şi clădiri.
Florin Popa
Purtător de cuvânt
    27 iunie 2014
Continuă cu succes acţiunile de depistare şi confiscare a produselor contrafăcute.
Florin Popa
Purtător de cuvânt
    27 iunie 2014
Guvernul României, prin Mediafax, înştiinţează publicul asupra depunerii cererii de înregistrare a mărcii proprii.
Florin Popa
Purtător de cuvânt
    24 iunie 2014
Programul de creştere a competitivităţii produselor industriale
Florin Popa
Purtător de cuvânt
    20 iunie 2014
Ca în fiecare an, în cadrul impresionantei ceremonii European Inventor Award 2014, Oficiul European de Brevete a acordat Oscarurile tehnologiei şi inovării europene pe anul 2014.
"Ingeniozitatea şi creativitatea câştigătorilor sunt indiciile poziţionării Europei ca regiune a tehnologiei de vârf." Benoit Batistelli, Preşedintele Oficiului European de Brevete Florin Popa
Purtător de cuvânt
    18 iunie 2014
Mediafax ne informează, noi vă informăm !
Nu e de decor, merge şi se conduce ca orice maşină. Primul automobil din lemn ! Florin Popa
Purtător de cuvânt
    18 iunie 2014
Nevoia de informare, de schimb de experienţă, de colaborare, în fine, de normalitate, face ca la Bucureşti să se defăşoare un important eveniment legat de importanţa proprietăţii intelectuale în competiţia la nivel global. Florin Popa
Purtător de cuvânt
    5 iunie 2014
Tentaţia producerii şi comercializării produselor contrafăcute, pentru a beneficia economic de renumele unor mărci înregistrate este mare şi nu toată lumea rezistă.
Instituţiile cu atribuţii în domeniu, care veghează la încălcări de drepturi exclusive, sunt din ce în ce mai prezente în piaţă şi au şi rezultate. Florin Popa
Purtător de cuvânt
    5 iunie 2014
Seminar online privind noua pagină de internet a OHIM

Oficiul pentru Armonizare în Piaăa Internă găzduieşte o serie de seminarii online privind noua sa pagină de internet. Următorul seminar online va avea loc în data de 11 iunie, de la 1330 la 1400, ora României, şi va avea ca subiect modul în care functionează inbox-ul pentru comunicare din zona destinată utilizatorilor.

Seminarul se va ţine în limba engleză şi va dura aproximativ 30 de minute. Poate fi accesat prin acest link..

Vor urma:
Acesta este al doilea dintr-o serie de cinci seminarii online care vor îndruma utilizatorii pe noua pagina de internet a OHIM.
22 mai: Zona destinată utilizatorilor, pe scurt
11 iunie: eComunicări
1 iulie: e Căutare plus
4 septembrie: Schimbarea numelui şi a mandatarului
7 octombrie: Utilizarea alertelor

Florin Popa, Purtător de cuvânt OSIM
    4 iunie 2014
Francis Gury ales pentru al doilea mandat la conducerea OMPI. Florin Popa
Purtător de cuvânt
    28 mai 2014
Fără protecţia proprietăţii intelectuale s-ar crea un haos economic. Florin Popa
Purtător de cuvânt
    28 mai 2014
Mediafax ne transmite, noi vă informăm :  Un român a ajuns milionar în SUA cu o INVENŢIE EXCEPŢIONALĂ.
Menţionăm că în SUA se poate obţine brevet de invenţie pentru soft. Florin Popa
Purtător de cuvânt
    27 mai 2014
EVLIA - Proiect european destinat IMM-urilor din zona SEE( Austria, Bulgaria, Croaţia, Grecia, Italia, România, Serbia, Slovenia, Ungaria), în scopul valorificării activelor de proprietate intelectuală în negocierile pentru finanţare. Partenerii din România în cadrul proiectului sunt UEFISCDI şi Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, iar OSIM are calitatea de partener strategic.

Florin Popa
Purtător de cuvânt
    27 mai 2014
Articole pe care ni le dorim mai des în presa românească Florin Popa
Purtător de cuvânt
    19 mai 2014
Contrafacerea, pirateria şi acţiuni de limitare a efectelor într-un seminar regional pentru Sud-Estul Europei la Intercontinental Florin Popa
Purtător de cuvânt
    13 mai 2014
Poliţia de frontieră acţionează împotriva comercializării produselor contrafăcute: Comunicat de presă - Garda de Coastă Florin Popa
Purtător de cuvânt
    9 mai 2014
Important!

Pe site-ul Oficiului European de brevete se află un important şi interesant material despre elementele de bază ale proprietăţii intelectuale.   Materialul a fost întocmit de către specialiştii Oficiului European de Brevete - OEB, împreună cu cei ai Oficiului pentru Armonizare în Piaţa Internă - OHIM şi se adresează tuturor celor care predau cursuri de Proprietate Intelectuală sau fac prezentări legate de aceasta, fără o pregătire prealabilă în domeniu. Scopul întocmirii acestui material este de a crea un instrument practic şi prietenos, pus la dispoziţia publicului din Europa, în scopul uniformizării cunostinţelor de baza in domeniul Proprietăţii Intelectuale predate în universităţi şi nu numai.
Până la apariţia versiunii în limba română a materialului, vă este pusă la dispozitie versiunea în limba engleză.

Pentru a obţine varianta electronică a materialului este necesar a urma paşii de la adresa de mai jos.
http://www.epo.org/learning-events/materials/kit.html


Florin Popa
Purtător de cuvânt
    6 mai 2014
În ziua de 28 aprilie s-a desfăşurat la Palatul de Justiţie din Bucureşti un eveniment ce marchează Ziua mondială a Proprietăţii Intelectuale şi care încheie suita de manifestări dedicate acesteia în România.
Florin Popa
Purtător de cuvânt
    29 aprilie 2014
Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale este marcată de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci printr-o serie de acţiuni în Bucureşti şi în teritoriu.
Florin Popa
Purtător de cuvânt
    28 aprilie 2014
Inventatori români premiaţi la Geneva 2014 se destăinuie
Florin Popa
Purtător de cuvânt
    15 aprilie 2014
La 15 aprilie s-a născut Leonardo Da Vinci
Florin Popa
Purtător de cuvânt
    15 aprilie 2014
Cererile de inregistrare a marcilor la OSIM se pot depune si online
Florin Popa
Purtător de cuvânt
    15 aprilie 2014
Procedura de inregistrare marca in 2014
Florin Popa
Purtător de cuvânt
    15 aprilie 2014
Şi astăzi presa se apleacă spre alte două invenţii româneşti premiate la Geneva. Florin Popa
Purtător de cuvânt
    14 aprilie 2014
Numele unui celebru inventator britanic care a inventat semănătoarea şi a declanşat "Revoluţia agricolă britanică din secolul 18" este purtat în zilele noastre de o şi mai celebră trupă englezească, invitată la Bucureşti. Florin Popa
Purtător de cuvânt
    14 aprilie 2014
În 26 aprilie 2014 , cu ocazia "Zilei mondiale a Proprietăţii Intelectuale", celebrăm un secol de film modern sub sloganul "FILMELE - O PASIUNE GLOBALă". Florin Popa
Purtător de cuvânt
    10 aprilie 2014
Prezenţa României la Salonul Invenţiilor de la Geneva, desfăşurat pe perioada 02-06 aprilie 2014 la cunoscutul complex expoziţional PALEXPO, a reprezentat un frumos succes. Florin Popa
Purtător de cuvânt
    10 aprilie 2014
Succesul invenţiilor şi inventatorilor români la Salonul internaţional al invenţiilor de la Geneva, ediţia a 42 -a, a produs un record de interes în media din România.
În ziua de 07 aprilie s-au înregistrat 87 informaţii în presa virtuală web, 5 articole în presa centrală scrisă, o apariţie radio şi două la televiziune, în total 95 de apariţii cu referire la domeniul proprietăţii intelectuale. Aşa da!
Mulţumim Mediafax pentru informare. Florin Popa
Purtător de cuvânt
    8 aprilie 2014
În perioada 02-04 aprilie, Directorul General OSIM, dl. Ionel MUSCALU, se află în vizită oficială la Chişinău, la oficiul omolog al Republicii Moldova, AGEPI.
Dl. Muscalu răspunde astfel invitaţiei doamnei Lilia BOLOCAN, director general al AGEPI şi face o vizită în fruntea unei delegaţii de specialişti OSIM. Vizita continuă suita de întâlniri bilaterale dintre conducătorii celor două instituţii şi are în vedere definitivarea planului de cooperare OSIM-AGEPI pe perioada 2014-2015.
Prezenta vizită se înscrie în acţiunile declanşate de Guvernul României care a declarat anul 2014 - anul Republicii Moldova, accentuând sprijinul OSIM acordat AGEPI în drumul său cu viitor european. Florin Popa
Purtător de cuvânt
    4 aprilie 2014
În cursul zilei de 03 aprilie 2014, directorul general adjunct al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci-OSIM, dr. ing. Alexandru Ştrenc a primit o delegaţie a Oficiului European de Brevete-OEB, condusă de dl. Georg ARTELSMAIR, Director Cooperare Europeană, cu care a discutat stadiul implementării Programului Bilateral de Cooperare (BCP). Au fost abordate realizările în cadrul BCP precum şi unele actualizări ale acestuia. Florin Popa
Purtător de cuvânt
    4 aprilie 2014
Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci este prezent în standul comun cu OMPI, Oficiul Elveţian şi alte oficii naţionale, la salonul internaţional al invenţiilor de la Geneva, aflat la a 42 ediţie.
Standul României, organizat de Ministerul Educaţiei Naţionale, prezintă un număr de 24 de invenţii care aşteaptă apreciarea vizitatorilor şi a juriului internaţional din care fac parte şi 3 personalităşi ale lumii academice şi ştiinţifice din România.
Le urăm tuturor succes. Florin Popa
Purtător de cuvânt
    3 aprilie 2014
Un posibil răspuns oferit de un inventator român: Un inventator român propune un dispozitiv de reducere a consumului de carburant cu până la 7% Florin Popa
Purtător de cuvânt
    2 aprilie 2014
La 15 martie s-au împlinit 20 de ani de la intrarea în vigoare a sistemului mărcii comunitare, sistem de succes al Uniunii Europene, eveniment marcat în OAMI online - Alicante News. Florin Popa
Purtător de cuvânt
    2 aprilie 2014
Comisia Europeană premiază cele mai inovative proiecte regionale Florin Popa
Purtător de cuvânt
    1 aprilie 2014
Instituţiile statului cu atribuţii în combaterea contrafacerii anunţă: Tutun vrac şi încălţăminte sport susceptibilă de a fi contrafăcută confiscată de poliţiştii de frontieră orşoveni Florin Popa
Purtător de cuvânt
    1 aprilie 2014
Mediafax ne informează, noi vă informăm: Românul care a revoluţionat ştiinţa. Invenţia sa l-a aşezat lângă Einstein. Florin Popa
Purtător de cuvânt
    1 aprilie 2014
Instituţiile statului cu atribuţii în combaterea contrafacerii anunţă: Comunicat de presă - Garda de Coastă BULETIN INFORMATIV 27.03.2014 Florin Popa
Purtător de cuvânt
    28 martie 2014
Comunicat de presă

Dl. Ionel MUSCALU, directorul general al OSIM, a participat alături de ceilalţi membri ai Comitetul de coordonare al OMPI, din care face parte şi România, la nominalizarea dlui Francis GURY, directorul general OMPI, pentru al doilea mandat. Validarea se va face în sesiunea extraordinară a Adunării Generale OMPI din 8-9 mai 2014. Florin Popa
Purtător de cuvânt
    27 martie 2014
Mediafax ne informează, noi vă informăm: "Bioingineria ieşeană la înălţime" Florin Popa
Purtător de cuvânt
    25 martie 2014
OSIM a fost prezent la Forumul IMM unde s-a discutat problema finanţării IMM-urilor, în general şi a IMM-urilor inovative în special Florin Popa
Purtător de cuvânt
    25 martie 2014
Există şi un top al invenţiilor ai căror autori sunt copii din toată lumea. Merită atenţia noastră şi a dumneavoastră Florin Popa
Purtător de cuvânt
    25 martie 2014
Informaţii primare despre modalităţile de obţinere a protecţiei pentru obiecte ale proprietăţii industriale se pot afla în aceste zile şi la standul OSIM din cadrul Salonului Internaţional de inventică de la Cluj Napoca.

Florin Popa
Purtător de cuvânt
    20 martie 2014
Oficiul de Stat pentru Invenţii si Mărci, în colaborare cu Teatrul "Tudor Vianu" din Giurgiu, a organizat un interesant si instructiv colocviu pe tema creaţiei tehnice, dedicat personalităţii incontestabile si minţii scormonitoare, tinere si neobosite a contemporanului nostru Virgilius Justin Capră, autor a peste 100 solutii tehnice de exceptie, inventator roman, la implinirea varstei de 81 de ani.

Cu această ocazie dl. Ionel Muscalu, directorul general al OSIM, a înmânat "Diploma de excelenţă a OSIM" şi a revelat contribuţia inventatorului, gânditorului şi profesorului Capră la îndrumarea multor generaţii de elevi, studenţi, tehnicieni, ingineri in a gândi liber şi a-şi proteja inventiile.
Florin Popa
Purtător de cuvânt
    12 martie 2014
Mediafax ne informează, noi vă informăm pe dumneavoastră :  Europa premiază şi stimulează inovarea

• A fost acordat primul premiu european pentru stimularea inovaţiei
• Femeile inovatoare, premiate de Comisia Europeana
Florin Popa
Purtător de cuvânt
    12 martie 2014
Oficiul European de Brevete anunţă o cifră record a înregistrărilor de cereri de brevet în 2013.
Florin Popa
Purtător de cuvânt
    11 martie 2014

Noutăţi în buletinul informativ difuzat de Comisia EU prin pogramul Horizon, privind inovarea
În pregătirea Convenţiei pentru inovare, Bruxelles 10-11 martie 2014:
"Un nou mod de a reaprinde spiritul european, în special în rândul tinerilor pentru care digitalizarea nu este doar un gadget, ci un mod de viaţă." Ann Mettler director executiv al Consiliului de la Lisabona
>>>
Florin Popa
Purtător de cuvânt
    24 februarie 2014

5th Annual WIPO-KIPO-KAIST-KIPA Advanced International Certificate Course on IP Asset Management for Business Success Based on the
IP PANORAMATM Multimedia Toolkit in English - (application deadline: March 17, 2014)
    24 februarie 2014

La invitaţia directorului general al OSIM Ionel Muscalu, o delegaţie a Oficiului pentru Armonizare în Piaţa Internă - OHIM, condusă de Antonio Campinos, preşedintele acestui organism al Uniunii Europene, specializat în înregistrarea şi administrarea mărcilor comunitare şi a design-ului comunitar, a făcut o vizită la Bucureşti în ziua de 05 februarie. Vizita a cuprins şi o întâlnire cu Ministrul economiei, domnul Andrei Dominic GEREA.




| Pagina de start | Despre OSIM | Marketing, Suport pentru transfer de tehnologie şi Registrul Consilierilor în PI | Contact | Servicii | e-OSIM | Căutare | Brevete | Modele de utilitate | Mărci |
| Desene şi Modele | Topografii de produse semiconductoare | Legislaţie | Formulare | Publicaţii |
| Biblioteca Tehnică şi Juridică | Editură şi Tipografie | Colecţia natională de brevete | Relaţii internaţionale | Biroul de presă | Arhiva |
| Consilieri în Proprietate Industrială | Proprietate Industrială în Internet | Centre Regionale | Comisii de contestaţii |


OFICIUL DE STAT PENTRU INVENŢII ŞI MĂRCI